in_stanţe_burgheze

Zorilă este animalul fantastic din basmele româneşti care se arată în zori . "Nu făcu multă cale şi întâlni pe Zorilă , dară lui Zorilă nu prea îi da meşii a sta mult de vorbă, căci, zicea el, se duce după Miazănoapte, pe care o luase în goană." (citat din basmul poular românesc "Balaurul cel cu şapte capete") ... spune tanti wiki curios, citind astea, asta seara am identificat poate doar dintr.un fel de joaca mai mult sau mai putin ne.vinovata, un personaj, real, din rutina zilnica, mitizat poate prin legarea de un nume asa vechi, greu, dificil de prizat, dar potrivit momentului, gandului, ideii. so` l.am identificat pe prost, prostul povestilor de azi, care in criza dar nu numai sileste, siluieste, goleste de sens prin vocea/directiva/indicatia pretioasa data imperativ si aproape impersonal, doar suntem dispusi oricand, cu cat suntem mai cultivati, sa iertam monstrii si sa ne para rau de mizeria lor. si cum nu as vrea sa nedreptatesc bunii, cuvintele lor pline...

""ma gandeam cumva sa scriu pe un alt blog, asternand uitarea si praf pe stantele burgheze " ma mai gandeam sa astern unul nou in locu.i, de alta factura, dar poate cel mai potrivit ar fi sa continuu, in definitiv suntem fiinte complexe ori macar bipede so` mecanismul elvetian si cordul romanesc... cine sa mai aleaga in romania, de ce, pe cine, cand, de ce, de ce, de ce? politica nu macina decat minciuni, mai mult sau mai putin spalate, meritocratie nu.i ca nu s.o mai facut de cateva veri incoace, istorie si cultura nu avem, iar cultul a ceva, orice ar fi acel ceva, ne lipseste dintotdeauna nu avem a ne teme de ceva pentru ca suntem dincolo de a intelege ceea ce suntem, hoti si dincolo de a ne atinge cu adevarat zeul, hotie se poate pe undeva pe drum sa atingem cumva bucuria ceasornicarului cu ochiul marit, cu capacul dat intr.o parte, printre arcuri fine, cu scula in mana, putem... as spune undeva pe drum sa rezonam bataii geniului, creatorului, omului pe un drum, al t...

lacrimile afroditei si florile lui luchian

ma gandeam la tine in marginea parcului, langa lac, asezat pe iarba, sub un soare capricios d`april, adunand gandurile pe care sa le asez pe iarba cand am sa plec. privesc o undita pe celalalt mal incercand sa zgarii de legi si singularitate un univers in cizme de cauciuc

doi tineri frumoşi şi poate prea trişti în alei ninse gelos?pe ce şi pe cine?nu e nimeni şi nimic să fii gelos? dar sunt! nu să nu fii şi nici trist nu fi.. atunci trist cât nu ajung la inima ta, la sânul tău şi de singurătatea mea lovit şi încercat de cuvinte ca fulgii de nea ce ne-au aşezat dintre îngeri pe jos.. şi dacă te sărut iarăşi spuse încruntată un pic şi strânsă în buză va ieşi soarele? uite ieşit lampadarul.. mi-e destul.. .. se sărută, ah, se sărută tinerii pe străzi în bistrouri pe parapete..

m-am întâmplat în cuvinte, poate şi mai de demult înţelept aş fi fost în deşerturi, în oaze, în munţi ascunşi aproape de stele.. înţelept silei, săturat de cuvinte până peste rând.. ori de sacrificii pentru o clipă, acum şi pentru un zeu, mâine, o sămânţă de timp dându-mi setea, te caut te aflu.. te caut saţului.. vestea că m-aş fi odihnit ţie odată, pe lacrimi şi arginţi.. poate să fi uitat preţul cu mine/cu mâine.. dar urme, urme cum de mai laşi în zborul, augustul, cum de mai aflu peceţi ale timpului întors spre tine şi nectar când plouă visul cu roade zodii nod când olimpul primejdiei nu mai ştie focului smuls viaţa şi mă ţine prin zeu muritorului cange nemuritorului plisc să fi lovit buzele mele un zid din.spre zidul tâmplă, tâmpla şoaţă, tâmpla spartă în tâmpla ta ideilor.. să fi lovit tâmpla buzele mele? sărutul estet, nepotrivit şi tainic îl ştiam.. pe o umbră sub un.zâmbet discret, simplu şi laş şi neadevărat, până în măduva oaselor.. dar ce ştiu eu, sărman ungher al pânzelor ...