in_stanţe_burgheze

mi.au taiat caisul.. oameni fara sambur..

calatorie cu trenul, calator, romania! paralele cu filmul quentian in sensul de lumi posibile, poate patru, poate mult mai multe, paralele sau nu, lumi, sensuri, crop.uri ale lumii in care trec trenul, timpul, idei.. 1. orasul plin de caini, haite lenese de vanatori, de pazitori ai status quo.ului, eternului capat de lume, aerului provincial, prafuit.. cararui printre constructii incepute, in curs, in finisare, aproape nicicand terminate, presupun, nu dintr.o grija nebuna a detaliului si finetii ci parca a grandomaniei si aproape prostului gust.. verdele in schimb a invadat, benefic, betonul, rupe aleile uneori ca un monstru subpamantean si ataca si din aer prin copaci care ating pamantul cu veredele lor.. gara, aproape inexistent spatiul, trenul, daca ar fi sa investesc in concept sensul eternitatii si trecerii, daca i.as spune timp, pare ca nu ar trece nicicand prin gara asta, si totusi va trece, va veni, va opri si urcand pachete de tot felul si de toate limbile va pleca.. lasand la...

simbolistica.. c1_ once upon a time.. in nazi occupied France 1941.. ani tulburi, muzica linistitoare, inaltatoare daca se poate spune asa; o muzica de promenada prin parcuri, pe alei, linistit, aproape gusti fanfara! Taietorul de lemne imi inspira tensiunea unor vremi sinistre, contrapondere la fundalul sonor, clasic, plin.. Cortina alba, jilava, aproape zvantata se da intr.o parte si totul incepe, la fel de ireal ca in fantasticele lumi ale ring.ului ori ale vrajitorului tanar, poter.. Neamtul se invita politicos la masa in cautarea prazii, sangelui, gustand insa calm, discret, laudativ laptele taietorului de lemne.. Politetea sta la masa, cinismul deasemeni, arma este insa implacabila prezenta a simbolului puterii, absolute de ce nu, a arianului convins.. de la banalitatea conversatiei la filosofie Buna cuvinta a taietorului de lemne, bratul ferm si figura dura inspira statornicie, cuvintele sale insa oricat de bine alese neputand convinge ofiterul neamt, uns in doctrina conceptului...

gasisem un fir in labirintul minotaurului si cautam nu iesire ci sens, sensul prostiei, mai ieri... a cauta piatra filozofala este poate nu mai greu de atat. prostia speram a fi o alta fata umana ca si geniul, cu toate astea zi de zi gasim schimonosiri, diformitati, iluzia unui demers potrivit rezultatelor prostiei si geniului, pe situatie, pe starea de fapt. nu au fata umana nici prostia si nici geniul. ceea ce nu intelege, prostul aneantizeaza, trimite la bau bau, infiereaza si croieste asa un fel scut sub care regula, moneda si gust, devine brat de fier. se pare ca doar asa se pot muta popoare prin istorie, crea surplus si eleva. ceea ce e de neinteles este imposibilitatea saltului energetic pe o raza superioara, mai aproape de parintele relativitatii. nu spun involutie ci incremenire, supraincarcare cu efort, mental insa doar ca masochism, intr.o lume ambigua, in promiscuu si postistorie. nu e desigur finalitate la noi ci doar putin, foarte putin capat de linie pentru simplul fapt ...

te poti gandi sa te opresti, in drum, alaturi poate, sa te opresti oricum, perplex, infrant poate, grijuliu cu incaltarile, dezinteresat, obosit, nebun de nebunia prinsa ca o/un ceva murdar cu o lentoare grea pana si de retina, astfel incat incremenirea in decor, doar ea, este sufleorul care te tintuieste/care.ti sopteste.. acum!? si poate ca nu gandesti nimic si ai alungat demult, de la primii pasi spre casa, spre un iluzoriu adapost, bruma de idei si ceea ce mocneste sunt franturi, vreascuri din zi si poate nu e drept asa si poate ultimul sarut, cel pe care il pastrai in buzunarul, devenit cumva inutil, l.ai pierdut prin carti sau amanetat ori uitat cere rest, asa ca nu mai ai nici macar jumatatea de sarut cum orice drum lasa urme te gandesti ca va ploua si nu.i vei mai gasi, pasii tristi, aruncati aiurea, intamplatori. e un sentiment de vina cu savoarea unui vin vechi care trezeste oasele batrane, amestecat/dansat in paharul ciobit, atins in dantela unei maini fine.. ieri!? nu poti...