Poate nu-mi vor rămâne decât aripile.. unei învoiri cu înaltul cerului, a frunţii mele.. poate numai cerul.., albastru amanet al unei coborâri în nişte păsări verzi şi uscate, frângerii însă.. poveste fără înţeleptul cântec, cuprinsă într-un semn al frunţii.. rând în numele unghiului amar..
Poate nu voi cunoaşte decât înţelepciunea îndoieliişi paşii mei toţi nu vor însemna decât o moarte în plus.. poate.. şi de voi dezveli taina strângerii într-un amurg şi-ntr-un răsărit sângeriu.., de rouă va fi poate pentru că n-am ales nimic în lumea asta şi tocmei sunt ocară.
Până să uit totul poate că nu voi mai înţelege nimic, nici măcar timpul dincolo de sâmbur nu va mai bate până la mine şi mă voi purta închis într-o linie, strajă a conturului disperării, obsesiei şi materiei dinte.. al înfruntării până la miez ce nu va mai şti creşte.. îndestulării amintire, de ocară.. învechire în negoţ.
Însă umeri-mi vor purta toată tristeţea gândurilor, pleoapele vor împlini zorilor sarea, paşii vor aduna naufragii.. libertăţii de a orbi în drum, îndoirea lor în povara timpului se cheamă acum, în cuvinte.. mărturisire.
Comentarii