O frică ingenuă ca şi cum adăpostul meu n-ar fi fost gol dintotdeauna. Neştiuţi, paşii, răsturnaţi clipei ce mai doboară încă rătăciţi ai legii.
Sub îndoielnica-mi vină refuz glasul meu unei instanţe perpetue.
Ca de-o aripă lăsat bătăii din urmă, disperatei privelişti, adulmec izul sălbăticiei.
Acolo, învins colţului pinten, de-un singur adevăr m-ar detrona pecetea sângelui neajuns pace, de unica mea învoire cu viaţa.
Aproape că purtând numele tău pe umăr, ca o pradă născută primejdiei, sub ochii prinşi hoţi, aş fi îngenunchiat încă o dată.
Peste nori aripa demiurgului stins ar fi lăsat un semn pe care jertfa nu-l poate alege între idoli. Fumul jertfelnic unei solii amare, de lacrimi adânci în pleoapele uscate şi devorate de lumini interioare, n-ar fi înălţat decât mirosul cucernic al vieţii, oprite din rugina unui arc întors clepsidrei cu un singur cap înainte.. sau înapoia nisipului, căruia paşii regretului întoarcerii(abaterii) în urme nu-i lasă decât un alfabet imun la orice acces de cuvinte.
O surdă învoire de culori unui curcubeu lacustru ar deştepta deziluzia. Singurătatea doar, ar mai încăpea atunci oaselor semne de bun augur, semne de întrucâtva înţelepciune unei tâmple rămase în mâna unui prinţ, a cărui întrebare n-ar mai fi nici măcar ridicolă.
Obosit, într-un târziu, într-un copt al sâmburelui morţii, s-ar porunci îndărăt teama unui suflet la fel de uitat, alegerii sale peste eternitate.
Tu iubito, ai fi fost peste a doua-mi moarte o umilă întâlnire cu viaţa.
Sub îndoielnica-mi vină refuz glasul meu unei instanţe perpetue.
Ca de-o aripă lăsat bătăii din urmă, disperatei privelişti, adulmec izul sălbăticiei.
Acolo, învins colţului pinten, de-un singur adevăr m-ar detrona pecetea sângelui neajuns pace, de unica mea învoire cu viaţa.
Aproape că purtând numele tău pe umăr, ca o pradă născută primejdiei, sub ochii prinşi hoţi, aş fi îngenunchiat încă o dată.
Peste nori aripa demiurgului stins ar fi lăsat un semn pe care jertfa nu-l poate alege între idoli. Fumul jertfelnic unei solii amare, de lacrimi adânci în pleoapele uscate şi devorate de lumini interioare, n-ar fi înălţat decât mirosul cucernic al vieţii, oprite din rugina unui arc întors clepsidrei cu un singur cap înainte.. sau înapoia nisipului, căruia paşii regretului întoarcerii(abaterii) în urme nu-i lasă decât un alfabet imun la orice acces de cuvinte.
O surdă învoire de culori unui curcubeu lacustru ar deştepta deziluzia. Singurătatea doar, ar mai încăpea atunci oaselor semne de bun augur, semne de întrucâtva înţelepciune unei tâmple rămase în mâna unui prinţ, a cărui întrebare n-ar mai fi nici măcar ridicolă.
Obosit, într-un târziu, într-un copt al sâmburelui morţii, s-ar porunci îndărăt teama unui suflet la fel de uitat, alegerii sale peste eternitate.
Tu iubito, ai fi fost peste a doua-mi moarte o umilă întâlnire cu viaţa.
Comentarii