Pasul, pe nisipul răscolit încă o dată, poate ultima dată, de gheara subţire a valului(,) neliniştii unei mări întâmplare, părăsind orice fel de înălţimi aripei frânte îi sângera osul.
Lacrimi tăcute, aşezau sfios în geană, de rouă, în cruda ivire a zorilor.
Trecuseră hoţii peste toată streaja dimineţii, neoprind nimic din ce puteau să ducă; nişte hoţi infami totuşi, căci erau într-o aşezare ciudată, stâlpi (în nisip) care parcă nu-şi mai ştiau drumul înnapoi, împotriva timpului.
De-ar fi răsturnat clepsidra, pustiul ar fi locuit prigonirea altor îndelung măsurate comori, lutului.
Era o tristeţe în acel din urmă pas, în acea înnoire de aripi, în acel dintâi glas, în acea teamă de anii neştiuţi parcă, dar care încordau(apăsau) umerii rânduielii amare căreia nu-i cunoşteau dacât numele de ţipăt cu(de) care se agăţau spre noile cuvinte; era o tristeţe în acel pas încât numai singurătatea mai putea să-i îngăduie, adesea, pentru puţine clipe, din eternitate, o idee întreagă, în moartea unui sunet rupt unei rugini nepermise mecanismului întors la timp.
Lacrimi tăcute, aşezau sfios în geană, de rouă, în cruda ivire a zorilor.
Trecuseră hoţii peste toată streaja dimineţii, neoprind nimic din ce puteau să ducă; nişte hoţi infami totuşi, căci erau într-o aşezare ciudată, stâlpi (în nisip) care parcă nu-şi mai ştiau drumul înnapoi, împotriva timpului.
De-ar fi răsturnat clepsidra, pustiul ar fi locuit prigonirea altor îndelung măsurate comori, lutului.
Era o tristeţe în acel din urmă pas, în acea înnoire de aripi, în acel dintâi glas, în acea teamă de anii neştiuţi parcă, dar care încordau(apăsau) umerii rânduielii amare căreia nu-i cunoşteau dacât numele de ţipăt cu(de) care se agăţau spre noile cuvinte; era o tristeţe în acel pas încât numai singurătatea mai putea să-i îngăduie, adesea, pentru puţine clipe, din eternitate, o idee întreagă, în moartea unui sunet rupt unei rugini nepermise mecanismului întors la timp.
Comentarii