Am plâns şi gândul mi-i ocarăN-a rămânea nimic din rândurile astea!
Ce-am strâns în pleoapă-i apă, moară
Unui dezgust în suliţi şi în talpe
Şi în monezi şi-nalte (calpe) îndoieli
Ce-ai şti să spui întemniţându-mi sarea
obrajilor spre-a cumpătului noroc robi(r)e
Ce-ai fi? Să-mi fii a mantiei strânsoare
şi-al fruntei rug plesnit, cu-ntâiul mugur verde
De-ai fi, să-mi fii, şi-al inimii ce-mi trece
Şi-n paşi întorşi, cu toţii dintr-un petec
Atent născând de aripa secundei
Un chip orbit de-a cântecului sadă
Şi-ntâi şi-n drept cu începutul rod
O uscăciune, undeşert în lipsa mării
Mărei mele-nveliri ... într-un inel de azbest
Purta pretutindeni şi dincolo, lacrimile norilor grei, nori
O uscăciune, de-o iască uitată mocnitului rost
O parcă-nchinată, pe-un şir de valuri întâmpare
O pleoapă
... înseamnă că am rătăcit în mări,
răspântii, peste vară ...
Ce-am strâns în pleoapă-i apă, moară
Unui dezgust în suliţi şi în talpe
Şi în monezi şi-nalte (calpe) îndoieli
Ce-ai şti să spui întemniţându-mi sarea
obrajilor spre-a cumpătului noroc robi(r)e
Ce-ai fi? Să-mi fii a mantiei strânsoare
şi-al fruntei rug plesnit, cu-ntâiul mugur verde
De-ai fi, să-mi fii, şi-al inimii ce-mi trece
Şi-n paşi întorşi, cu toţii dintr-un petec
Atent născând de aripa secundei
Un chip orbit de-a cântecului sadă
Şi-ntâi şi-n drept cu începutul rod
O uscăciune, undeşert în lipsa mării
Mărei mele-nveliri ... într-un inel de azbest
Purta pretutindeni şi dincolo, lacrimile norilor grei, nori
O uscăciune, de-o iască uitată mocnitului rost
O parcă-nchinată, pe-un şir de valuri întâmpare
O pleoapă
... înseamnă că am rătăcit în mări,
răspântii, peste vară ...
Am plâns şi gândul mi-i ocară.Ce e uitarea? Ce nu poţi şti (...) încă ... o dată!
Tăcerea ce mă des(-)prinde
Cu arabescu-i prin nectar
Î-mi spune pântecul ... (ad)e var!
Ce uiţi, ... se varsă-n ghimpe!
A încurca mereu pleoapele cu îndărădnicia unui curat vremelnic.
Ce putem fi? Ce vom rămâne!
Comentarii