Prea albastru, prea receÎmi vei închide ochii
Cu sărutări albe
Va ninge sarea genelor mele
Mai ninse.
Şi-atunci vei curma incertul abis
În aspre roţi cu care
De-oi străpunge unghia
De ochiul mort
S-or linişti apele în rouă
Ca şi când aş clipi
Tăcerea-mi va fi marea
Pe care voi rătăci arce
Şi curcubee
Ce şi-ar mai robi
Uscatele vâsle ochii
Să-mi învie
Trecând spre comori
... nestemaţi!
Nu-i vor înţelege unda
Doar de i-or înnăspri valul
Nu-l vor îndura
Să-i semene nu pot
În semănat mor anii
Ceruţi în preacurat
... ea (?!) ...
Mă va rupe
În bucăţi în(de) suflet
Şi mi-l va însemna
Cu fiere
Şi-n limba fiarelor,
Dar nu-i ce-or asculta
Nu ştiu (ei) ... nici eu
... ce trist
... cât pot fi
(apusul foamei nu poate fi
decât conturul ei,
perfecţiunea lui, eroarea)
şi nici pot şti ...
durerea va rezuma
uscată în oase.
Cu sărutări albe
Va ninge sarea genelor mele
Mai ninse.
Şi-atunci vei curma incertul abis
În aspre roţi cu care
De-oi străpunge unghia
De ochiul mort
S-or linişti apele în rouă
Ca şi când aş clipi
Tăcerea-mi va fi marea
Pe care voi rătăci arce
Şi curcubee
Ce şi-ar mai robi
Uscatele vâsle ochii
Să-mi învie
Trecând spre comori
... nestemaţi!
Nu-i vor înţelege unda
Doar de i-or înnăspri valul
Nu-l vor îndura
Să-i semene nu pot
În semănat mor anii
Ceruţi în preacurat
... ea (?!) ...
Mă va rupe
În bucăţi în(de) suflet
Şi mi-l va însemna
Cu fiere
Şi-n limba fiarelor,
Dar nu-i ce-or asculta
Nu ştiu (ei) ... nici eu
... ce trist
... cât pot fi
(apusul foamei nu poate fi
decât conturul ei,
perfecţiunea lui, eroarea)
şi nici pot şti ...
durerea va rezuma
uscată în oase.
Comentarii