amintirea ta ma doare.. este ca un brat lipsa, este ca o aripa ranita, este poate ca mesul pe o alee in care cauti sa iti recunosti pasii cei mai dintai si cei mai din urma.. .. amintirea ta lasa in mine doar demonii, ai furat toate aripile ingerilor de fier, amintirea ta umple galetile ploiilor si ma poarta pe alei fara pasi, alei interzise luminilor din stele si licuricilor care au uitat sa fie curiosi cu tristetea mea.. ma cuprinde amintirea ta, in brate.. ma poarta un drum si ma lasa uitat in popasul tacerii pana catre diminetile ratacite printre ganduri cu nori si cu aripi de fier.. ma gasesc demon intr.o lume in metale rare.. si nobile.. si goale.. si poate disperarea se aduna asa.. de fier si distruge sori sau renaste din supernove.. amintirea ta..
aproape că am uitat şi aceste cuvinte, alte rânduri s-au adunat însă şi trebuie să scap de ele. poate că nu este un moment bine ales însă pare unul potrivit, festiv...aproape acelaşi lucru... timpul pe care eu nu l-am furat, timpul căruia tu nu i-ai simţit lipsa.