in_stanţe_burgheze

Prea albastru, prea rece Îmi vei închide ochii Cu sărutări albe Va ninge sarea genelor mele Mai ninse. Şi-atunci vei curma incertul abis În aspre roţi cu care De-oi străpunge unghia De ochiul mort S-or linişti apele în rouă Ca şi când aş clipi Tăcerea-mi va fi marea Pe care voi rătăci arce Şi curcubee Ce şi-ar mai robi Uscatele vâsle ochii Să-mi învie Trecând spre comori ... nestemaţi! Nu-i vor înţelege unda Doar de i-or înnăspri valul Nu-l vor îndura Să-i semene nu pot În semănat mor anii Ceruţi în preacurat ... ea (?!) ... Mă va rupe În bucăţi în(de) suflet Şi mi-l va însemna Cu fiere Şi-n limba fiarelor, Dar nu-i ce-or asculta Nu ştiu (ei) ... nici eu ... ce trist ... cât pot fi (apusul foamei nu poate fi decât conturul ei, perfecţiunea lui, eroarea) şi nici pot şti ... durerea va rezuma uscată în oase.

Semnificaţia unui cuvânt Ales, întrebatele tâmple ascund, Dând urme de viaţă, Olimpului tainic, cu-anume în inimă os înţeles, De-i poartă când zboară, cum n-am cules. În(-)semne pe anii, amarul sărut. Ceea ce este început cu adevărat Nu poate măsura purtarea.

Alungă-mi inima pribeagă Din colţul neguros şi viu Păianjen ros purtând podoabă Învinsul ochi orb de sălciu. Ating tăcerea şi pretind că-s viu, În nemişcarea punţii De(-)cart, veghind întunecat cu zorii Întipărit, a rândului aripă Alungă(-n) vânt cu disperarea porţii ... sărutului.

Ne e foame Ne e somn Ne e teamă Ne e vânt. Ne e toamnă Ne e gând Ne e sete Ne e vânt. Ne e umbră Neputând Ne înseamnă. Necuvânt.

Să fie un pas? Să te fi pierdut în adâncul tăcerii? Linişte a-nceputului meu invers! Nelinişte a sfârşitului meu de înger! ... Să fie un pas întâmplării, Când umbra adapă creierii sfinţilor Sfinţilor, orbi să le fie ... Comorii lor orbi, ochii! Ca şi cum şi-ar da vederea Vederii lor ca o păgână. S-ar cuveni să mai strâng Rămăşiţele în sac Sacului rămăşiţelor băierii; Să-nnod vâna lor tare Cu un trup în jurul Împletirii sale. Să te caut apoi într-o apă, Dincolo de ea, peste ea, peste Somnul meu scos dintre ape Printr-un dezsărut Care s-ar întâmpla să mă-nnoate Pe sub arca aşezatelor pleoape ... Să fie un pas!

Nu dau 2 bani pe umbre Nu dau 2 bani pe zi Nu dau 2 bani pe unde e urma mea de zi.. Nu dau 2 bani pe umbre Nu dau 2 bani pe zi Nu dau 2 bani pe unde e umbra mea de-o zi.. Nu dau 2 bani pe umbre Nu dau 2 bani pe zi Nu dau 2 bani pe unde e-n umbra mea o zi.. Nu dau 2 bani pe umbre Nu dau 2 bani pe zi Nu dau 2 bani pe-oriunde e-n urma mea o zi.. Nu dau 2 bani pe umbre Nu dau 2 bani pe zi Nu dau 2 bani pe urmă e-n urma mea (de-)o zi..

Ochiul trist mă închide în umbră Mă ascund peste irisul gol Al unei tăinuiri amare. Cine să-mi adune gândurile Unor poveşti de abecedar. Mai doare oare privirea mea Rătăcitorului imn celest Frântul aripei într-un Curcubeu, disperat într-un Picaj etern(,) muritor Mai îmbie oare gustul Foamei. O oglindă infamă, în lucirea-i De far, o albastră povară Poartă plutei în ham, ca Un ochi de sticlă ce păzeşte Paharul zilei uitate. Într-o sete abia schiţată Se desfac mugurii de rouă Peste obrazul foamei; (nicidecum) Forma privirii tale, sau Poate dincolo de pleoapă eşti Încă tu.

În sfertul ultimei dorinţe, aruncai, tu, privirii mele un surâs vulgar sau poate rece sau nu erai tu şi poate nu visasem de mult colţul ăsta bizar de întâmplare cum că aş putea (purta) fi măsura unei dorinţe ultimului glas pe care l-ai şopti sub pleoapele-mi mioape, încet, încete. Dezarticulat şi gol pe o faleză a disperării şi nebuniei oarbe, păstrând totuşi consistenţa unui gând chiar dacă negru, amar, păşeam deziluziei mele, nu erai şi nu ai fi putut fi acolo, şi te-aş fi înşelat cu întâmplarea unui trecut prin furcile ninsorii căreia-i cădeam într-o vârstă bizară. De unde întors ca şi când albastrul nemijlocirii mele era inadecvat, era formal sau poate nu era, formal, în insipidul tabloului de o irealitate ilară într-un accent de normală ironie, mă-nveleam sub mal cu malul de asupra ca o permanentă frământare a unui aluat, etern crud. Luatul în stins pe un mal al întinderii în contur, fiind legea, ce puteam şti, să pot răspunde minciunii cu un simplu adevăr. Aşa că, amint într-un c

A mai scrie ceva e în zadar.. Cuvintele nu mai au loc să-şi adie aripile sub tâmpla care a rezestat şi ultimului ecou. Osul străpuns într-o pânză nouă peste umila încercare în ape, ape reci, ape noi, ape de rânduri uitate pleopelor adesea închise oricărui sunet, oricărei strângeri de şoapte, pasul învins întâi într-o noapte sau într-o zi, în ceva al cărui nume departe ( … şi poate aproape), piereaîntr-un cântec al muzelor moarte,…, apoi într-o pânză cu un colţ în visîn vis, cu un colţ întins, cu un colţ din vis şi fără unul, muşca nemărginirii numele de mare, mare neasemuit albastră, albastră şi vie, niciodată însă ca întâia oară … ştiind neufragiul oricărui capăt de încercare, mal al deşteptării străin, străin peste noapte, străin peste zi, … străin. Îmbrăţişarea spartă, întreruperea braţelor târzii, sub unghiuri pustii, pradă ecoului trupului tău, trupului tău ecou(,) trupului meu. Culorile trec ochilor limpezi şi înving neputinţa peste toate dimineţile plânse la un loc; aşezând un

Învârteai de-un fel de-atelă Şi-nrt-un fel de ros de fiare Auzeai cum cheamă-n zori Un refren cioplit de boală. În ecoul ce se-ntoarse Desluşeai un cântec sec Ruginit în piua stoarsă De vreun capăt de-nţelept. Plânge şi-nneacă-ntr-un pahar cu apă Piatra philoshophală s-a tocit de mult în dosul casei, în colbul drumului, în lustrul vaselor, de mult..

Ochi mari, negri Îmi purtau în suflet Umbre seci de var Orb întemniţat pe altar. Lemn din sânul moale În toamnă sortit Plâns în seva morii Dintr-un unghi lovit. Gândul uitării Retezat de viu Înteţit cu-amarii îi ştiu Muguri cruzi. Peste marea-i sfadă Pasu-i neatins Uit ... întind năvoadă Sub păienjen griu. Ochi adânci albaştrii Îi săreau în nadă Lacrimi seci purtând Orb tăcuţi să vadă.

“Ce-aş mai putea să-ţi spun de-a nu vorbi nebun” Când sunt un geniu trist ... mai trist ... acuz simetria ... ea, Mă înnoadă visului Dacă până când voi fi vârf Mă doare, Încerc s-o-nlemn În lucruri frumoase, tristeţea mea De-atunci din vârf voi fi Mult prea sus, Aducându-i fără noima într-alt ochi De orb hotar. Curm în temniţele mării învoirea în coral Amanet pun unda, rouă, peste o pleoapă de amar. Punţi nuntind de(-)împletirea Cu un ram învins în var.

Simt cum te pierd, e un sentiment acut, brut, o secundă scursă prin fiecare din fibrele trupului (,) încătuşat în libertatea de a te zidi scut după scut în nedesluşirea unor clipe devenite eternitate. Acestei răpiri stângace pe un fundal nedemn pedepsită cu ieşirea din ziduri adun înţelegerea. Ce hram să mai poarte cuvintele, în numele cărui zeu răstignirea? Însă totul este o pedeapsă şi o îndurare şi o nedreptate şi o lege cumplită. Sentimentul pe care îl încerc îmi este o pedeapsă pe potriva dorinţei de a-ţi spune pe nume, de a-l întălni pe buzele numelui meu, dar este singura în măsură a nu te ucide dărâmând toţi pereţii unei ruine cotidiene. Acest paria, pe care îl port în spate precum orbul ce poartă pe cel fără de picioare, în numele a ceva numit viaţă, piere încet în rătăcirea unor cuvinte prea mari (prea simple) unor tălpi negăsite în lut. Totul se cumpără acum Până şi nurii iubitei mele Nu totul se achită însă Dar totul s-a vândut dintr-un început La un preţ modic De o parte e

Lăsat-ai singurătăţii tâmpla mea De ce nu mâna mea De ce nu ochiul meu stâng; Plâns-am peste urmele tristeţii O povară lui Atlas umărul, Poate pleoapei strânse ca la un loc de var verdelui prins într-o moarte, atinsă cu sila, întinsă peste toamna ceţii în primăvara primului bard. Lăsat-ai singurăţăţii tâmpla mea, ruptă în bucăţi mari, într-un singur gând închinată la stele, stele bucăţi (la îngeri, îngeri bucăţi). Fie amarul liantul aripei frântă pe dintele preţului foamei peste năvodul ochiului straniei oşti. Şi dacă nu orbul, larga chemare Sub naufragiul pasului nins Peste-ntâmplare, greaua uitare Umblă din margini osul promis Se făcea că în torţele Orasului apărea un sâmbur De rouă ... Templu al gândurilor Atinse demn de-un înţelept Bolnav şi nins tristeţii Rândurilor sale ... Animale şi goi, Un chip de lumină De-un semn ce-a învins Aducând peste umbre Şi urme şi abis. Şi urme şi abis Plâtiseră verdele cununii De flori c-un fără har Potop, ori poate ghimpe-n pieptul lat Şi poate ro

Bate vântu-n piept de zare Şi ascult nămeţii-n bolţi Port din cântecul pierzării Anotimpul ce n-am fost. Doi nebuni din socoteală Sparg în dinţii de nisip O coroană-a peste mării De-un albastru fără chip. Pânza-n ghimpele de oază Suflă-ntors străpunsul hoţ Plânge-n straniul os de ceară Pe al sării scump negoţ. Parcă stins în sânul ceţii De cu zori se-abate-n mal, Dus din ochi de unghiuri sparte, Ninse-n necuprinsul val.

Porniri luminate de zori Rătăcind minunatele flori În buchete în coşuri de crengi Pe pământ în prinsori neîntregi. Adumbriri lăcrimate de rouă Sub arbuşti năcşăiţi de tăceri Şi cu vântul în frunziş, primăveri Dau încet mugurirea cea nouă. Împlinirea de încă viori Sub întinsele semne de nori E-un studiu de parcă poem Într-o notă abstractă, asceţi. Preludiul unui clişeu desfrunzit Permiselor zări de măriri Pe încă oricâte orbiri Prin olanul cioplit. Sindromice goluri de gând Sub reţeaua de lut, calcinat Pe un lut deprins între paie Ca-să alungi amintiri. Porniri de încă priviri În lacrimi mânjite de scară Se mişcă în jos prin orbite Cercând o urmă afară. Da da, absente treziri, În pleoape de lacuri sărate Un nume, afirmaţii uitate, Triste în ţara de miri. Pre(-)lustru.. Atinge-mă, Rod unghiei, tot nopţii Şi stinge-mă din şoapte Nu-mi îndrăzni durerea Ce-ţi să aud ... pe moarte. ... îţi port sărutul buzei tale subţiri, înţeles frugal în tâmpla-ţi vie ce-nneacă gândul meu amar atinge-mă

Adâncul prins de-un ochi de înger Poveşti cu noaptea strânsă-n palmă Poveste-n os cu-o stângă rană, Cioplită-n chip, un ochi destramă. Înaltul stins prin ochi de veste Aruncă-nvins pe-un lemn de armă Preţ de-un olimp atins de vamă Un înger prins în timp ce este. Dându-mi inima să bată Dându-mi ochiul parcă roată Dându-ni sângele pe apă Dându-mi unghia de armă Dându-mi mâna mea din umăr Dându-mi pâinea mea uscată Dându-mi lacrima sărată Dându-mi şi noroc o dată. Însemnul e un somn În unse cuie Lasă-mi măcar numele Cu un vârf din sânge Peste îndoială. Nu-mi aminti, amintindu-ţi Căci n-ai mai putea robi Ochii mei Tot păienjenişul strâns Din colţul ruşinii (…) coboară (…) Peste zei şi peste umbre Adaugă un strop din rouă … când plângi Var, în arcul pleoapei ( s-adune la sfatul înţelepţilor ) Pune şi tânguie culesul Lasă-mi numai numele Înţelepciunea mea cu trupul Peste tine a trecut vreme Un pas doar a uitat timpul (…) când să mai încumet nisipul solzilor firii? în care trist alfabet? Te a

Aproape că am uitat şi aceste cuvinte, alte rânduri s-au adunat însă şi trebuie să scap de ele. Poate că nu este un moment bine ales însă pare unul potrivit … festiv.aproape acelaşi lucru … timpul pe care eu nu l-am furat, timpul căruia tu nu i-ai simţit lipsa.. Poate că aşa trebuia să fac iar nu să le păstrez sau aşez ca bucăţi de inimă şi bucăţi de var pe pereţi de cămin deasupra patului de cazarmă.. aproape sigur aşa.. .. doar că nu am făcut asta şi cred că nu ştiu a o face;.. deşi pare singura idee ce capătă sens cu vârsta şi oboseala şi dezgustul şi deziluzia şi iubirea deşirată prin cuvânt. O copilă stâng (răpită) nuntită Strânsă-n braţe-ntr-o aripă Stinsă-n buza ei amară Scump pe buza mea şoptită Poate tu întâia oară Gându-mi nins şi niciodată Mult prea orb înţelepciunii Pasul trist purtând … o poartă Orb, prea mult înţelepciunii. Omului de lut (Opaiţ). O pasăre de noapte O pasăre de zi Cu aripi de zgură Ce învoiesc încremenirea morţii Morţii-ncepută în zi. Împlin

22/07/08 214512 ..vreau să adorm la sânul tău.. cu sărut să le gust sarea şi dulcele rând.să desfac roua zorilor..ştii?să atingi cu viori.cu flaut.timpul ce aş număra pe buza ta decât..ştii?să ating marea de tristeţe şi naufragiat să amestec norii şi toată zarea..să ascult palmele tale pe sărutul meu surd..vreau..aş fi vrut 22/07/08 ..ce pot face sa te găsesc.să te aflu.să dezleg sensul paşilor tăi.tăcerea să frâng şi dezmierd visul tău alb..cât pot face să adun cântul tău pe buza mea străină 21/04/08 231359 ..te sărut iubita mea.să ai noroc..strânge.mă la sanul tău.adoarme.mă tu şi dă.mi vise şi gânduri..zână măseluţă tu..te sarut 20/04/08 160038 ..sălcioara mea dragă.te sărut.rupe.mi o frunză şi un pic din lemn.ce faci tu zilele următoare?am jeanşi.te voi găsi..am să te caut cuvântul prin sălcii 23/03/08 184202 ..sărut şnuruleaţa mea dragă..îmi doresc să adun clipe cât pentru o zi.cea mai lungă.o seară şi o noapte în braţele ei şi dimineaţa de crini..ce faci cititorule? 20/03/08 0647

..sub fiecare hârtie era un cuvânt şi poate un rând şi poate o notă sub fiecare cuvânt era un gând, o speranţă, un vis singurătatea era sângele meu albastru nu putea fi învins războinicul albastru tu m-ai făcut să mă simt singur şi mi-ai cântat şi iar m-ai învins..

Type of file: JPEG Image Location: my heart Size: 149 KB (153,000 bytes) Size on disc: 152 KB (155,648 bytes) Created: Thursday, August 30, 2007, 9:23:04 PM Modified: Thursday, July 10, 2008, 12:38:53 AM Accessed: Today, July 16, 2008, 11:31:32 PM

Am plâns şi gândul mi-i ocară N-a rămânea nimic din rândurile astea! Ce-am strâns în pleoapă-i apă, moară Unui dezgust în suliţi şi în talpe Şi în monezi şi-nalte (calpe) îndoieli Ce-ai şti să spui întemniţându-mi sarea obrajilor spre-a cumpătului noroc robi(r)e Ce-ai fi? Să-mi fii a mantiei strânsoare şi-al fruntei rug plesnit, cu-ntâiul mugur verde De-ai fi, să-mi fii, şi-al inimii ce-mi trece Şi-n paşi întorşi, cu toţii dintr-un petec Atent născând de aripa secundei Un chip orbit de-a cântecului sadă Şi-ntâi şi-n drept cu începutul rod O uscăciune, undeşert în lipsa mării Mărei mele-nveliri ... într-un inel de azbest Purta pretutindeni şi dincolo, lacrimile norilor grei, nori O uscăciune, de-o iască uitată mocnitului rost O parcă-nchinată, pe-un şir de valuri întâmpare O pleoapă ... înseamnă că am rătăcit în mări, răspântii, peste vară ... Am plâns şi gândul mi-i ocară. Ce e uitarea? Ce nu poţi şti (...) încă ... o dată! Tăcerea ce mă des(-)prinde Cu arabescu-i prin nectar Î-mi spun

Încât să uit Îndoliatul timp sub pieptul De-o zăpadă. Ninsul întâi, in doi, în ultimul De sub noi Învinşii în şoaptă.. Ascultând marea într-un pas sub pleoapă Ascunstam înaltul înalt De-ale unghiilor stele S-au uscat ghimpii Şi au tăiat drum prin şoaptă arcuit peste timp..

A rândului povară m-a izbit în frunte A timpului otravă (m-)a respirat şi unde-am fost lovirii îndrăzneală Au dezgolit şi muguri nebuniei. Strânsoarea peste pieptul mării Dând valul stins spre infinit, uitării.. A mai slăbit şi-ntâiul imn tăcerii A trecut înnecat înnecul ... peste îndoieli.

N-am ştiut niciodată să-nţeleg murdăria, până când inima nu a crezut în lut Murmurul a-nnecat supărarea, cu buze reci şi încă seci ... murul ... sărut Trebuie să-mpart mai întâi învelişul Spiritul cuvântului mâneca nu-l mai înţelege Purtând aiurea părerile proprii şi sfârşitul celorlalţi. Rupt între două inevitabile manşete Priveam omul de sub cămaşă Şi toate astea trebuia să le arăt. ... Cum scrisul nu a însemnat inimă am plâns. Praful umed s-a strâns Abia atunci am putut să plec fruntea Şi abia atunci am înţeles strânsul, Târziu, când nihil trist, a rupt tăcerea.

Nu e albastru decât în strânsul val (în) marele sfârşit ... marele sfârşit e malul marelui sfârşit este pleoapa.. s-ar putea strânge între file tristeţea şi s-ar numi, cartea iubirii ... petecul zorilor ... sărut..

Adun rămasul unui suspin Într-un amarnic gust de pelin Cântec afară ... slab e puţin Armele-i duce, frânge în spin. Când verbul ce s-a stins înjgheb Sub paşii goi la un întins alunge Nu-nţărmur ritul chin Cu amanet pe nelipsitul cerb Ce tulnic orbul ... de-a nins poetul.

paşii toţi cât toate-aripele moarte.. una dintre întrebări … unde să închei malul ăsta în dinţii cărui val … plouă … unde să încep malul ăsta în dinţii cărui val … poate singura … Pe-aici a nins; sunt mai trist ca niciodată ! | acolo trebuie că e la fel de frumos ! cum e marea ? … îmi aminteam frazele, literele, cuvintele, ca şi cum aş fi înşelat în sângele clipei, memoria … peste timpul ei am măcinat nisipul paşilor (mei) poate urma veştniciei, de-ntemniţat nemărginirii. este una din întrebări, poate singura..

În trupul tău de miez şi foame Nici ochiul trist n-a răsărit să-nhame … Cern ochiul trist sub răsărit să farme Tăcerii pas în plămădiri a(`)mare. Din pieptul nins de timpu-I ca de(-n) sâmbur Desface-n chip închisuri în abis Pe drum de cerb, hăitaş, purtându-l prins, Se-adună-n tălpi de răni … biet de picioare. Asemeni val se-nneacă-n larg, sub pleoapă, Crunt în furtuni, scuipându-şi iar durerea Din strâmtul os în seva-I orb apleacă Spre frânt, … nedesluţind albastrul rid de teacă.