Sunt cuvinte care mai bânuie încă mintea mea, golită însă de chiar amintirea ta ... existai ! ... te mai simt sau mai caut în colţurile de rumeguş ale memoriei prezenţa ta.
Cred că în puterea acelor ochi, mari parcă, acelor buze sfioase, ... în puterea ta stăteam şi stăruie încă amintirii mele, cuvintele din spatele spuselor.
Aş întoarce clepsidra, însă nisipul nu curge invers, macină acelaşi timp căruia nu-i găsesc nodul (nordul).
Sunt convins că n-aş putea plăti cerberului lumii edene bănuţul cu care voi fi cumpărat floarea inimii tale.
Pierdut între cerul pământ şi nimicul etern, rătăcirii voi da glas.
Poate că în întrebare şi răspuns stătea tot ce poate fi mai uman aici pe pământ, animalul şi angelul (unghiul), ca feţe ale aceleiaşi monede ce putea fi, plătită răpirii noastre către noi.
Poate că te voi mai fixa vreodată privirii mele – punct de sprijin într-o lume ambiguă în care cer de mâncare şi mi se dă pâine şi uneori apă, poate că dacă te voi fi fixat indeajuns, î-mi vei părea la fel de clară şi de inaccesibilă şi de frumoasă ... şi de ... frumoasă.
te iubeam .... !
Ştiu că păleşti în fiecare frunză ce-mi cade sub picioare, ştiu că î-mi sunt singura călăuză pe un drum spre atom însă mai ştiu că dacă mi-ai fi mirosit umbra ai fi găsit că albastrul de lut e spre mare ... totul pare a ţine însă de simţuri (poate nu toate) ... de cinism, dar de aici încolo chiar nu mai ştiu, fiindcă se moare în fiecare cuvânt, robit între buzele roabe unele altora, ... iar noi nu ne-am spus mai multe.
Dacă întrebam şi eu asta, oracol fiind (doar acolo ţi se răspunde prin întrebări, doar acolo te joci sau eşti jucat cu oglinzi), nu însemnă că eram un verb eclept pe întinsul frazei, trecută de colţii trupului tău?
... te ... iubeam .... !
Cred că în puterea acelor ochi, mari parcă, acelor buze sfioase, ... în puterea ta stăteam şi stăruie încă amintirii mele, cuvintele din spatele spuselor.
Aş întoarce clepsidra, însă nisipul nu curge invers, macină acelaşi timp căruia nu-i găsesc nodul (nordul).
Sunt convins că n-aş putea plăti cerberului lumii edene bănuţul cu care voi fi cumpărat floarea inimii tale.
Pierdut între cerul pământ şi nimicul etern, rătăcirii voi da glas.
Poate că în întrebare şi răspuns stătea tot ce poate fi mai uman aici pe pământ, animalul şi angelul (unghiul), ca feţe ale aceleiaşi monede ce putea fi, plătită răpirii noastre către noi.
Poate că te voi mai fixa vreodată privirii mele – punct de sprijin într-o lume ambiguă în care cer de mâncare şi mi se dă pâine şi uneori apă, poate că dacă te voi fi fixat indeajuns, î-mi vei părea la fel de clară şi de inaccesibilă şi de frumoasă ... şi de ... frumoasă.
te iubeam .... !
Ştiu că păleşti în fiecare frunză ce-mi cade sub picioare, ştiu că î-mi sunt singura călăuză pe un drum spre atom însă mai ştiu că dacă mi-ai fi mirosit umbra ai fi găsit că albastrul de lut e spre mare ... totul pare a ţine însă de simţuri (poate nu toate) ... de cinism, dar de aici încolo chiar nu mai ştiu, fiindcă se moare în fiecare cuvânt, robit între buzele roabe unele altora, ... iar noi nu ne-am spus mai multe.
Dacă întrebam şi eu asta, oracol fiind (doar acolo ţi se răspunde prin întrebări, doar acolo te joci sau eşti jucat cu oglinzi), nu însemnă că eram un verb eclept pe întinsul frazei, trecută de colţii trupului tău?
... te ... iubeam .... !
Comentarii