N-am ştiut niciodată să-nţeleg murdăria, până când inima nu a crezut în lut
Murmurul a-nnecat supărarea, cu buze reci şi încă seci
... murul
... sărut
Trebuie să-mpart mai întâi învelişul
Spiritul cuvântului mâneca nu-l mai înţelege
Purtând aiurea părerile proprii şi sfârşitul celorlalţi.
Rupt între două inevitabile manşete
Priveam omul de sub cămaşă
Şi toate astea trebuia să le arăt.
... Cum scrisul nu a însemnat inimă
am plâns.
Praful umed s-a strâns
Abia atunci am putut să plec fruntea
Şi abia atunci am înţeles strânsul,
Târziu, când nihil trist, a rupt tăcerea.
Comentarii