in_stanţe_burgheze

calatorie cu trenul, calator, romania! paralele cu filmul quentian in sensul de lumi posibile, poate patru, poate mult mai multe, paralele sau nu, lumi, sensuri, crop.uri ale lumii in care trec trenul, timpul, idei.. 1. orasul plin de caini, haite lenese de vanatori, de pazitori ai status quo.ului, eternului capat de lume, aerului provincial, prafuit.. cararui printre constructii incepute, in curs, in finisare, aproape nicicand terminate, presupun, nu dintr.o grija nebuna a detaliului si finetii ci parca a grandomaniei si aproape prostului gust.. verdele in schimb a invadat, benefic, betonul, rupe aleile uneori ca un monstru subpamantean si ataca si din aer prin copaci care ating pamantul cu veredele lor.. gara, aproape inexistent spatiul, trenul, daca ar fi sa investesc in concept sensul eternitatii si trecerii, daca i.as spune timp, pare ca nu ar trece nicicand prin gara asta, si totusi va trece, va veni, va opri si urcand pachete de tot felul si de toate limbile va pleca.. lasand la

simbolistica.. c1_ once upon a time.. in nazi occupied France 1941.. ani tulburi, muzica linistitoare, inaltatoare daca se poate spune asa; o muzica de promenada prin parcuri, pe alei, linistit, aproape gusti fanfara! Taietorul de lemne imi inspira tensiunea unor vremi sinistre, contrapondere la fundalul sonor, clasic, plin.. Cortina alba, jilava, aproape zvantata se da intr.o parte si totul incepe, la fel de ireal ca in fantasticele lumi ale ring.ului ori ale vrajitorului tanar, poter.. Neamtul se invita politicos la masa in cautarea prazii, sangelui, gustand insa calm, discret, laudativ laptele taietorului de lemne.. Politetea sta la masa, cinismul deasemeni, arma este insa implacabila prezenta a simbolului puterii, absolute de ce nu, a arianului convins.. de la banalitatea conversatiei la filosofie Buna cuvinta a taietorului de lemne, bratul ferm si figura dura inspira statornicie, cuvintele sale insa oricat de bine alese neputand convinge ofiterul neamt, uns in doctrina conceptului

gasisem un fir in labirintul minotaurului si cautam nu iesire ci sens, sensul prostiei, mai ieri... a cauta piatra filozofala este poate nu mai greu de atat. prostia speram a fi o alta fata umana ca si geniul, cu toate astea zi de zi gasim schimonosiri, diformitati, iluzia unui demers potrivit rezultatelor prostiei si geniului, pe situatie, pe starea de fapt. nu au fata umana nici prostia si nici geniul. ceea ce nu intelege, prostul aneantizeaza, trimite la bau bau, infiereaza si croieste asa un fel scut sub care regula, moneda si gust, devine brat de fier. se pare ca doar asa se pot muta popoare prin istorie, crea surplus si eleva. ceea ce e de neinteles este imposibilitatea saltului energetic pe o raza superioara, mai aproape de parintele relativitatii. nu spun involutie ci incremenire, supraincarcare cu efort, mental insa doar ca masochism, intr.o lume ambigua, in promiscuu si postistorie. nu e desigur finalitate la noi ci doar putin, foarte putin capat de linie pentru simplul fapt

te poti gandi sa te opresti, in drum, alaturi poate, sa te opresti oricum, perplex, infrant poate, grijuliu cu incaltarile, dezinteresat, obosit, nebun de nebunia prinsa ca o/un ceva murdar cu o lentoare grea pana si de retina, astfel incat incremenirea in decor, doar ea, este sufleorul care te tintuieste/care.ti sopteste.. acum!? si poate ca nu gandesti nimic si ai alungat demult, de la primii pasi spre casa, spre un iluzoriu adapost, bruma de idei si ceea ce mocneste sunt franturi, vreascuri din zi si poate nu e drept asa si poate ultimul sarut, cel pe care il pastrai in buzunarul, devenit cumva inutil, l.ai pierdut prin carti sau amanetat ori uitat cere rest, asa ca nu mai ai nici macar jumatatea de sarut cum orice drum lasa urme te gandesti ca va ploua si nu.i vei mai gasi, pasii tristi, aruncati aiurea, intamplatori. e un sentiment de vina cu savoarea unui vin vechi care trezeste oasele batrane, amestecat/dansat in paharul ciobit, atins in dantela unei maini fine.. ieri!? nu poti

under construction.. no comment in fact.. http://anapauper.wordpress.com/2009/07/31/biletul-de-intrare/

under construction..

poezia. .un fel de dinte in care sangereaza uneori buza si poate tot un fel de sarut.. ce ploaie dezbraca din trup sufletul si poarta in varf de bat pielea, ca un ciucur, ca o curea veche, moale, nuda? ce potop, ce nori vapaie, ce podet in terabinthia? ''in ruinele tale ma simt'' fara rost

black board.. tristete infinita, deziluzie, tacere ce rupe ultimele bucati din prada ce.i sunt pe terminate panza astenuta ca pe trupurile reci, mangaiata doar de boarea ce in cazul asta nu lasa urma in relief singuratate stoarsa de ultimele femei frumoase as reinventa patefonul si intinderile pentru pas.. si desigur legiunea, legiunea straina so` back to the board, black board, with the white fang, red heart and a pinkstar, the lost pinkstar tristetea mestecata cu sentimentul foamei adauga noima unor sensuri uitate, unor deprinderi tocite sub rutini, sub rugini, sub ruini devenite gresit mit.. fugarul din umbra adulmeca animalic libertatea dar umbra.i imparte restu.i de inima si suflu haitasilor ori altor hoti, de un alt aur, de un alt negot, uitat prin lume as reinventa inca ceva, mi.as dori insa sa.i aflu natura intima, frumusetea eterna, starea.i de gratie, dincolo de cioplitori, geniu, nebunie, noroc si toate cate le.am uitat si le uit si ma uita

gandul ca prostul se poate trezi chiar si pentru o secunda nu este grav, nu este mai greu decat acela ca aparenta si efemera lui intelepciune inteleptul o ghiceste sub un suras, uneori bizar, alteori abia o grimasa, oricum ar fi insa un semn ca ceva muschi si scanteie se gasesc in tot ce este viu poate fi numai o idee, poate fi alegere, inteleapta sau nu si deasemea poate poza drept fatalitate, faptul ca suntem condusi de prosti, ca suntem guvernati de prostie. cand ploua, sa spunem inteleptul inventeaza umbrela si mersul in ploaie, nu pentru a o alunga, prostul poate gasi prostia de a locui in schimb in paradis, fara ploaie si fara pic de nori. de ce sa intelegem si sa gandim cu capul nostru cand putem face exact nimic, ca de pilda -"m-am gandit ca ar trebui sa facem un caiet", sentimentul ca am fi trecut cumva de timpul utilelor bastonase fara sa prindem sensul pe care prostul acum si "aici" il dezvaluie fiind o povara aproape de nebunie si delir. un caiet da, u

nu ma gandeam nicidecum sa elogiez mecanismul elvetian, mai mult decat e cazul si nici sa arunc vreun blam cordului romanesc, intr.un echilibru perfect mecanismului existentei in criza. as incerca insa castiga ceva in inteles din puterea dualitatii prostul ca doar la el ramasesem face toti banii in criza, este capul limpede si mana forte, este ceea ce lipseste divinitatii invocate aiurea si poate un pic mai mult, este suprem. alege mana care stie lucra, aduna inteleptii in jur, face cum face si ingroasa randul celor care cred si spun ca desi e mai rau, parca e ceva mai bine, intr.un cuvant dincolo de legile prigonite si de bun simt ori idei de calitate, prostul va face legea. de ce? pentru ca este singurul care vede dincolo de prostie si nu se teme de nebunia orizontului, pentru toti ceilalti, luminati, prostia e doar o pacla deasa in care nu poti razbate si incerca macar e de neacceptat si injositor. asadar inteleptul cedeaza in fata prostiei nu din teama sau vreun blocaj mental, nic

the city feels clean this time of night just empty streets and me walking home to clear my head i know it came as no surprise i'm affected more than i had guessed on what was said if the smile's not meant to be, if the heart's not ready to open if we make it i won't see it's broken if the smile's not meant to be, if the heart's not ready to open if we make it i won't see how it's broken it's the quiet time before the dawn and i'm half past making sense of it, was i wrong? should i claim to give it all ** in a world where not much ever seems to last long if the smile's not meant to be, if the heart's not ready to open if we make it i won't see it's broken if the smile's not meant to be, if the heart's not ready to open if we make it i won't see how it's broken how it's broken (3x) (repeats) if the smile's not meant to be, if the heart's not ready to open if we make it i won't see it's broken

Zorilă este animalul fantastic din basmele româneşti care se arată în zori . "Nu făcu multă cale şi întâlni pe Zorilă , dară lui Zorilă nu prea îi da meşii a sta mult de vorbă, căci, zicea el, se duce după Miazănoapte, pe care o luase în goană." (citat din basmul poular românesc "Balaurul cel cu şapte capete") ... spune tanti wiki curios, citind astea, asta seara am identificat poate doar dintr.un fel de joaca mai mult sau mai putin ne.vinovata, un personaj, real, din rutina zilnica, mitizat poate prin legarea de un nume asa vechi, greu, dificil de prizat, dar potrivit momentului, gandului, ideii. so` l.am identificat pe prost, prostul povestilor de azi, care in criza dar nu numai sileste, siluieste, goleste de sens prin vocea/directiva/indicatia pretioasa data imperativ si aproape impersonal, doar suntem dispusi oricand, cu cat suntem mai cultivati, sa iertam monstrii si sa ne para rau de mizeria lor. si cum nu as vrea sa nedreptatesc bunii, cuvintele lor pline

""ma gandeam cumva sa scriu pe un alt blog, asternand uitarea si praf pe stantele burgheze " ma mai gandeam sa astern unul nou in locu.i, de alta factura, dar poate cel mai potrivit ar fi sa continuu, in definitiv suntem fiinte complexe ori macar bipede so` mecanismul elvetian si cordul romanesc... cine sa mai aleaga in romania, de ce, pe cine, cand, de ce, de ce, de ce? politica nu macina decat minciuni, mai mult sau mai putin spalate, meritocratie nu.i ca nu s.o mai facut de cateva veri incoace, istorie si cultura nu avem, iar cultul a ceva, orice ar fi acel ceva, ne lipseste dintotdeauna nu avem a ne teme de ceva pentru ca suntem dincolo de a intelege ceea ce suntem, hoti si dincolo de a ne atinge cu adevarat zeul, hotie se poate pe undeva pe drum sa atingem cumva bucuria ceasornicarului cu ochiul marit, cu capacul dat intr.o parte, printre arcuri fine, cu scula in mana, putem... as spune undeva pe drum sa rezonam bataii geniului, creatorului, omului pe un drum, al t

lacrimile afroditei si florile lui luchian

ma gandeam la tine in marginea parcului, langa lac, asezat pe iarba, sub un soare capricios d`april, adunand gandurile pe care sa le asez pe iarba cand am sa plec. privesc o undita pe celalalt mal incercand sa zgarii de legi si singularitate un univers in cizme de cauciuc

doi tineri frumoşi şi poate prea trişti în alei ninse gelos?pe ce şi pe cine?nu e nimeni şi nimic să fii gelos? dar sunt! nu să nu fii şi nici trist nu fi.. atunci trist cât nu ajung la inima ta, la sânul tău şi de singurătatea mea lovit şi încercat de cuvinte ca fulgii de nea ce ne-au aşezat dintre îngeri pe jos.. şi dacă te sărut iarăşi spuse încruntată un pic şi strânsă în buză va ieşi soarele? uite ieşit lampadarul.. mi-e destul.. .. se sărută, ah, se sărută tinerii pe străzi în bistrouri pe parapete..

m-am întâmplat în cuvinte, poate şi mai de demult înţelept aş fi fost în deşerturi, în oaze, în munţi ascunşi aproape de stele.. înţelept silei, săturat de cuvinte până peste rând.. ori de sacrificii pentru o clipă, acum şi pentru un zeu, mâine, o sămânţă de timp dându-mi setea, te caut te aflu.. te caut saţului.. vestea că m-aş fi odihnit ţie odată, pe lacrimi şi arginţi.. poate să fi uitat preţul cu mine/cu mâine.. dar urme, urme cum de mai laşi în zborul, augustul, cum de mai aflu peceţi ale timpului întors spre tine şi nectar când plouă visul cu roade zodii nod când olimpul primejdiei nu mai ştie focului smuls viaţa şi mă ţine prin zeu muritorului cange nemuritorului plisc să fi lovit buzele mele un zid din.spre zidul tâmplă, tâmpla şoaţă, tâmpla spartă în tâmpla ta ideilor.. să fi lovit tâmpla buzele mele? sărutul estet, nepotrivit şi tainic îl ştiam.. pe o umbră sub un.zâmbet discret, simplu şi laş şi neadevărat, până în măduva oaselor.. dar ce ştiu eu, sărman ungher al pânzelor

e târziu şi sunt raze de lună.. amestecate-n ochiul obosit atinse-ntâi de geana fără vină într-un solz miezului nopţii.. roadele toate găsesc florii de lotus zgomotul parcă ucis de un înger aduc o tristă-nvelire-n durerea aripei ce adie raze de humă obrazului nopţii.. alung paşii pe-alea întinsă departe nici.cum zăpada nu-mi răspunde sub paşi/cu urme nu se lasă învinsă unui surd alfabet cuprins de-un potrivnic jocsecundei dezvelită-n crude potriviri de nume amare-i sunt limba, cuvântul, sărutul pelin ce-aşterne peste noapte.. noaptea îi desface de şoapte tăcerea scăpat de-necul inimii în văpaia colţilor firii .. pe-un mal răscolit nisipul aşteptării .. cu nisipul aşteptării începe o moarte şi o înviere să-i pârguie fruntea cu-o parte de vină cu-o parte de umbră şi poate-i o parte prinţului risipitor pentru care nu se taie viţelul cel mare, nu se desfundă butoiul de-un timp pereche.. partea sa vândută şi dată săracilor, săracilor de vise.. .. .. a nins, a nins în sufletul meu a.prins o

ninge de poveste.. poveste de început.poveşti încheiate.la gura sobei copilăriei amintiri vii cartofi copţi pâine prăjită şi dovleac.. vânt şuierat la geam în limbi elfice.hornuri respirând fum peste acoperişuri albe încărcate.. lumi mişcate sub lentila de gheaţă de pe nasul bunei şi negativele fixate în tâmpla partenerilor de ţintar aşezaţi în moţul patului.cavalerii seminţelor de dovleac şi miezului de nucă.. ninge frumos.. priveşte fereastra ta!

şi dacă umbra mea întinse un pas uitării şi dacă arcul din umăr(,) rupt era singura pradă întoarcerii la adăposturi efemere.. părea un ochi peste poveste sub ochiul tău, tăcut, tristeţe.. un ochi.sărut din încercarea lui de pleoapă să ating ceva care să-mi fure îndrăzneala de a atinge, să ating acel ceva cu teama de a fi lipsit de începutul şi de sfârşitul acelei atingeri, să ating şi atingerea, neîntreagă(,) să fie(,) o ură de amnar îndrăznelii cele în a atinge.. să te ating pe tine divină cu începutul sărutului meu şi începutul buzei tale să-i fure/fie îndrazneală şi dacă ar fi să umblu după aceea şi după alte furăciuni a fi să uit buzele tale pentru a sfârşi tu sărutul meu sub pleoapa-mi profană închisă-n orbire orbirea turnată cu roua ce vine sub arcul noestalgic dând fructul tristeţii să-mi strângi rătăcirea şi-ntâiul şir de litere, păşit demult..

ivy se stinge încet, aproape a trecut şi învăţat şi ultima dintre dureri..

sunt facut dintr-o luna bizara, cu miezul de lut, in limba de fiere.. amara purtarea in inima cere, adancul prins in timpul de miere.. sunt trecut de o ultima noapte sub parerea unui vis.. in pantecul durerii macina o foame inumana, amara si trista.. trebuie sa fi fost ultima limpezire a apelor tamplei fiintei povestirea nu se poate naste, nu s-a inceput niciodata un simplu motiv, sfarseste in fiece clipa toata involaia timpului cu marginile vestniciei, parca nefiintei .. sub un cer de plumb o lume oligofrena intr-un oras de gheata o lumina impertinenta ratacind amintirile cu un ochi de paiata nasture la haina tristetii trecatorului mut/trecatorului scut si un ochi fara viata la cersitul nadejdii unui brat stang si o cortina cazand peste un act in incertitudine un fir de olimp chibzuind puterea lumilor morganei lor alegeri.. iubire dincolo de usi si de ferestre si de tristeti domestice, de zgomote interioare asortate la culorile tapetului si soundului topit ca ceara parfumata, cu un ra

aşez un sărut hoţeşte pe buza domniţei şi îl adun lângă pleoapă şi tâmplă, sărutul.. să nu pierd ultima clipire a serii şi primul zvon dimineţii.de aia o sărut cu sărut calif peste perne din pene şi din şnur şi din fire ales..

m.ai visat vreodată l.. ai adormit cu mine pe buze.. ai trezit cu mine la sânul tău.. ai căutat sărutului nume trecut şi muze.. noaptea mă porţi pe alei cu frunze de toamnă ruginii la capătul uitării cât mai adie şoapte apoi nu mai ştiu nici păşi nici zbura şi nici ce caut în ploaie ud mă porţi pe alei cu frunze de toamnă ruginii la capătul uitării cât mai adie şoapte apoi nu mai ştiu nici păşi nici zbura şi nici ce caut în ploaie ud fără nume şi gânduri cu ochiul plecat sub pleoapa.. la drumul căruia i.ar fi lacrimat paşii numaraţi cu sărut întoarcerea în alesele văi sângerii ale plângerii buza gusta vântul sub lancea slenei şi deschis.. ochiul căuta rătpcirilor pas în tamplă zvâcneşte aripa unor bucăţi de vis sub secunde reci.. pe umăr aşează arcul încordat în aşteptarea prăzii şi foamea sfâşie măruntaiele şi ales peste toate durerile din toată culoarea nopţii fermecate în toată întinderea din pânza unui călător cu o mie unu penele şi ani adulmeca steaua ce taie înaltul şi stinge inc

.. te sărut .. să îl afli dimineaţa pe unde s-a aşezat ca o şoaptă .. ca un hoţ cu părul tău moale, prins, picurat pe obraz şi stins în pânza cămăşii de noapte .. plină.. dantelată .. alee cu nuci şi inima fină, tresărindă şi dor .. alee de.afina şi aripi cu zbor cât sărut..