“.”.. pasarea asta a tineretii isi frange aripile singura in pana de scris“zboruri, rataciri, inaltimi, adancimi, ganduri, tristeti, strangeri de inima?
.. sala atelier r1l5-l6.. actori, piesa, tinerete irosita, iubire ramasa.. peste tot si toate dar tot aproape imposibila.. justificata prin dureri crescute in oasele personajelor, pe drept; caci asa face viata“ne da o logica a rutinei, inertiei, a urii indreptatita de trecera prin viata si ca atare dreptul ca incercarile ei ce ne-au facut maturi, cu capul pe umeri sa ne piarda in sa spunem regrete dar si in ura.. sa ne-o faca vie..
.. invitatia astepta la intrare, aveam numele meu(nu asa important dar a deschis usa asta), dar puteam la fel de bine sa cersesc(frumoasa idee) ca la metrou actorii
.. traim in ceilalti, da, asa este, asa trebuie sa fie
.. se ocupa si l6.. putin mirat dar nu as avea argumente, i-am scris“
.. alaturi in dreapta doi, un el si o ea, vin de la hotel, aud, vorbesc dar nu in soapta sau in ureche cum fac indragostitii [[rupti sunt din piesa asa cum o vedeam eu.. doar ca alta, in fine.. tipa blonda, trecuta, dar cu abonament la piscina de 700 si multe alte si el, batraior bine, care nu uitase 'cardul de la hotel'.. si alte, alte.. si alti, altii de la companie prin tari exotice si cu multe griji normal..
.. ce cautam oare in r1 cu picioarele pe scena? imi placea foarte mult, aproape ca imi venea sa pun sticla de apa plata pe masuta de decor sau sa cer de la bar ceva dar in litera scenariului.. oare tennessee asta lasase locuri libere? imi pare ca da si multe..
.. intriga, corp si final..
.. final de piesa 100 spune boss finley, damian crâşmaru, unul din ei, iubeste casa cu actori cu actrite, adela marculescu ii e atat de draga si ii spune sarbatoritei cuvinte frumoase, maine, adica azi implineste niste ani, mai multi si el pune un genunche jos
.. se poate muri pe scena ne spune, noi nu stim asta ne spune(poate ca stim dar noi cei neinitiati cu rolurile uitam mai des si mai profund) iar actorii cocheteaza cu acest gand
.. imi raman in memorie cuvintele.. regrete, ma gandesc, sa porti atatea acte in spate, sa iti creasca aripi si sa nu poti sa zbori la propriu, pe aici printre oameni; ma gandeam
.. va datoram voua multe, tot, mai spune; as spune aproape tot mai putin aripele don finley, astea va cresc doar ca in lumi fara zboruri inalte
.. iesire.. sala cocheta, de o intimitate mai mare decat amfiteatru si mai mica, da, piesa cu ecou.. privesc in geam din metrou pe chance wayne, un tanar.. imbatranesti amice! aripile tale se vad, ce ai sa faci? le innod!le innoada auzi``incearca``poate sa nu aiba in legatori ceara si poate ca iarna soarele e rece, rece precum ingerii de gheata ai printesei zborului, iubita sa peste luceferi
]]regretele lasa gustul amarui pe care il sting cei mari in tigara, alcool sau cuvinte si mai mari
]]nu este cauza viciului, nu
]]cine stie din ce sori venim noi din cate umbre si din cate aripi de actori“onor damian crâşmaru
+r.oprea "Oricit ai fi de bun, daca nu esti vizibil, in lumea noastra nu existi"]]poate ca e valabil in toate lumile posibile si imposibile
Comentarii
.. we romanian kinda forget them all