Parcă umbrei necoapte, crud adevăr sparge, în coasta singurătăţii şi potrivirii de şoapte.. asemeni. Amanetând sarea, nu poate primi aripi, amanetându-şi culoarea nu poate smulge nici măcar un sunet împotrivirii, tâmplă a legii ce-i împlineşte moartea în paşi, aceloraşi urme.
Tâmpla grea, rece, sângelui îi încruntă vena, o frunză bizară încolţită de-un trup aşezat în oase cu neputiinţa unei raţiuni ce tace pe mai departe şi jurtfeşte şi hulei, ori tace.
Sânul de nisip adună cărările pustiului la o oază de linişte, căreia îi numără însă arginţii.
Este un sânge puţin ales, neaşezat şi urlet dezgustului, ca o inimă înceată, sângele meu.
Uneori poate mai multă apă, nesomn, instanţe vinovate, melancolii, şi moarte.
Tristeţea, ea, trecută prin splina iluziei, desfătând resturi de viaţă, aduce a pleoapă sângelui meu.
Tâmpla grea, rece, sângelui îi încruntă vena, o frunză bizară încolţită de-un trup aşezat în oase cu neputiinţa unei raţiuni ce tace pe mai departe şi jurtfeşte şi hulei, ori tace.
Sânul de nisip adună cărările pustiului la o oază de linişte, căreia îi numără însă arginţii.
Este un sânge puţin ales, neaşezat şi urlet dezgustului, ca o inimă înceată, sângele meu.
Uneori poate mai multă apă, nesomn, instanţe vinovate, melancolii, şi moarte.
Tristeţea, ea, trecută prin splina iluziei, desfătând resturi de viaţă, aduce a pleoapă sângelui meu.
Comentarii